Impresii de la Primul Congres Național de Psihologie Clinică
Deși este mai ușor să transcriu din notițe „cu ce am rămas” și câte am învățat de la oamenii minunați care au urcat pe scenă
Deși este mai ușor să transcriu din notițe „cu ce am rămas” și câte am învățat de la oamenii minunați care au urcat pe scenă
Gestionarea rivalității dintre frați poate părea o provocare, dar prin tehnici corect aplicate, această dinamică poate fi îmbunătățită. Care sunt motivele apariției conflictelor dintre frați?
Memory este unul dintre jocurile pe care le recomand cel mai des și este extrem de simplu – tot ce aveți nevoie este un set
În epoca digitală actuală, rețelele sociale au devenit o parte de nelipsit a vieții noastre de zi cu zi, influențând profund modul în care comunicăm,
“Sensul vieții este să-ți găsești darul. Scopul vieții este să-l dăruiești mai departe.” – Pablo Picasso
Psiholog clinician și consilier de dezvoltare personală format în adicții, traumă, parenting